top of page

Dream Management

de vorba cu Mirela Oprea

 - 24 octombrie 2019 - 

Povesteste-ne despre tine. Ce-ti veni cu "Dream Management"?

​

Dream Management vine din una dintre cele mai mari greÅŸeli de leadership pe care am făcut-o în viaÅ£a mea. O greÅŸeală care mi-a schimbat viaÅ£a.

Åžtii cum se spune în paradigma leadership-ului transformaÅ£ional, că un lider are de făcut patru lucruri fundamentale: să genereze o viziune pentru viitor; să motiveze oamenii să se alăture acelei viziuni; să gestioneze implementarea acelei viziuni ÅŸi să construiască o echipă astfel încât implementarea viziunii să fie mai uÅŸoară.

Unul dintre cele mai importante proiecte pe care le-am gestionat acum câÅ£iva ani, a fost ÅŸi proiectul care mi-a adus cele mai mari dureri de cap ÅŸi chiar suferinţă psihică. Când Å£i se întâmplă aÅŸa ceva, te opreÅŸti ca să reflectezi ÅŸi poate că după aceea eÅŸti altă persoană. La finalul acestui proces de reflecÅ£ie mi-am dat seama că una din greÅŸelile mele a fost că eu nu am stat niciodată să îi întreb pe oamenii din jurul meu care erau aspiraÅ£iile lor personale.

Am căzut în capcana de a crede că oamenii sunt motivaÅ£i de viziunea managerială ÅŸi de faimoÅŸii KPIs. Dar nu e adevărat. Oamenii sunt motivaÅ£i de propriile lor ambiÅ£ii, de cariera pe care ÅŸi-o doresc, de ce vor să facă în viaÅ£a personală. Fiind foarte concentrată pe implementare, am evitat să privesc oamenii din prisma aspiraÅ£iilor lor personale ÅŸi să îi ajut să le conecteze cu ceea ce făceam în context profesional.

Îmi era teamă să nu apar neprofesionistă ÅŸi că aÅŸ putea să pierd timp preÅ£ios, aÅŸa că am ezitat să am acele conversaÅ£ii cu adevărat importante, deÅŸi eu mă consider o persoană deschisă, empatică, înÅ£elegătoare.

De aceea, atunci când am citit întâmplător cartea “The Dream Manager” a lui Matthew Kelly, am rezonat profund. În carte este vorba despre o companie cu o fluctuaÅ£ie de personal enormă care testează tot felul de metode de retenÅ£ie până când ajunge la o idee foarte simplă: ce ar fi să îi ajutăm pe oamenii noÅŸtri să îÅŸi realizeze unul-două obiective personale? Poate atunci nu ar mai pleca pe rupte din firma noastră? IniÅ£ial am crezut că e ficÅ£iune, dar căutând pe internet am văzut că există companii care fac asta. Mi s-a părut atât de interesant ÅŸi de frumos de simplu, încât am dorit să fac parte dintr-un proiect asemănător.

Dar cum în România nu exista un astfel de proiect, mi-am zis… ok, o să fac eu asta.

Pe Mirela Oprea am cunoscut-o mai ales prin implicarea ei in World Vision, dar am si participat la unul din atelierele ei de Dream Management. 

 

Un om cu o reputatie excelenta si o prezenta care inspira. Inarmati-va cu rabdare, ca e un articol lung: Mirelei ii place sa scrie :)

​

O gasiti aici: https://www.facebook.com/miru.oprea 

si aici: http://www.mirelaoprea.com/

si aici: https://republica.ro/autor/mirelaoprea

Vezi vreo legatura intre felul in care oamenii viseaza si performanta lor?

Si viata lor?

​

Sigur că da. Am citit undeva că uneori pentru a realiza un vis e suficient să îl ai. M-a izbit, pentru că asta e ceea ce observam ÅŸi eu la atelierele mele. Uneori singurul lucru pe care trebuia să îl facem pentru unii participanÅ£i la atelierele de Dream Management era să ajutăm la clarificarea visului. Din acel moment oamenii pur ÅŸi simplu zburau. Åži se mai întorceau ca să “raporteze” rezultatele ÅŸi să ne spună că acum au un nou vis ÅŸi mai înalt.

Victor Strecher, un cercetător american a publicat o carte tradusă ÅŸi la noi: “De ce e important să ai un scop în viaţă”. O recomand cu căldură celor care vor să ÅŸtie care e legătura dintre felul în care visăm ÅŸi felul în care trăim. El ne îndeamnă să ne imaginăm că s-ar inventa un medicament care ne poate prelungi viaÅ£a cu câÅ£iva ani, care diminuează riscul de Alzheimer, care tne-ar ajuta să dormim mai bine noaptea, care reduce semnificativ riscul de cancer, care poate chiar să ne repare AND-ul. Tu cât ai plăti pentru un astfel de medicament? Acest “medicament” există deja ÅŸi e reprezentat de scopul, visul, aspiraÅ£ia noastră cea mai înaltă. Åži spune asta pe baza unor cercetări ÅŸtiinÅ£ifice foarte riguroase, inclusiv o cercetare realizată de Elisabeth Blackburn, care a primit premiul Nobel pentru medicină.

În legătură cu performanÅ£a, există studii care arată că oamenii mai fericiÅ£i ÅŸi mai mulÅ£umiÅ£i în viaÅ£a personală sunt mai performanÅ£i ÅŸi la locul de muncă. Absenteism redus, mai puÅ£ină nevoie de a petrece timp neproductiv (ex. bârfă, mici acte de sabotaj), concentrare mai mare ÅŸi aÅŸa mai departe. Dar dincolo de asta, eu mă gândesc mereu: “Oare în ce măsură poate un angajat să aibă obiective înalte pentru compania la care lucrează, dacă acel angajat nu are obiective înalte pentru propria sa viaţă? Cum poate un antreprenor sau un manager să se aÅŸtepte ca oameni care nu au aspiraÅ£ii personale să aibă aspiraÅ£ii privind proiectele profesionala în care sunt implicaÅ£i?”.

Ai cunoscut oameni care au succes (indiferent cum vrei sa definim acest termen) fara sa fi visat?

​

Da, desigur. Inclusiv pe mine însămi. Până recent eu nu am avut un vis al meu. Am mers în direcÅ£ia în care m-au purtat oportunităţile profesionale ÅŸi educaÅ£ionale. Mi-a plăcut enorm ce am făcut ÅŸi am fost mereu pasionată de ce am făcut, dar nu pot să spun că aveam un vis al meu.

La ultimul retreat pe care l-am organizat în toamna asta împreună cu Melania Medeleanu (povestesc aici cum a fost), am avut o participantă care ne-a spus că da, ea are câteva obiective personale, dar nu un vis mai mare. O femeie de succes, foarte tânără, în fruntea unei firme care facturează câteva milioane de euro pe an. MulÅ£i dintre noi ajungem să avem succes profesional în acest fel. Åži unii dintre noi sunt chiar norocoÅŸi să “picăm” pe un domeniu care chiar ne place. Există o obsesie cu acel “Follow your dream!”, urmează-Å£i visul, ca ÅŸi când dacă nu ai avea un vis pe care să îl urmezi ai fi defect. Ce-i drept, însă, acum încep să cunosc mult mai mulÅ£i oameni care au un vis ÅŸi care au un succes ieÅŸit din comun tocmai pentru că au un vis ÅŸi lucrează neîncetat la el, iar asta îi inspiră pe cei din jur să aducă resurse la “botul calului”.

Time management sau dream management?

​

Åžtii, când faci dream management nu mai ai mare nevoie de time management. Priorităţile se cern singure. Te gândeÅŸti bine cum îÅ£i investeÅŸti timpul ÅŸi eÅŸti zgârcit cu el, pentru că orice bucăţică de timp petrecută aiurea te Å£ine departe de ceea ce îÅ£i place cel mai mult să faci, de motivul pentru care “arzi” cel mai mult pe lumea asta. Timpul devine cea mai importantă resursă pe care o ai ÅŸi la fel cum nu arunci banii pe fereastră, aÅŸa nu îÅ£i arunci nici timpul. Devii cel mai bun manager al timpului tău!

Planning skills sau dreaming skills?

​

Both. Åži una ÅŸi alta. Degeaba avem visuri frumoase, dacă nu avem ÅŸi un minim de abilităţi de planificare. Realizarea unui vis are nevoie de multe resurse, de paÅŸi pe care trebuie să îi faci într-o anumită ordine, de oameni care să te ajute. La atelierele mele de Dream Management eu predau metoda COPIL de realizare a visurilor. COPIL e un acronim, iar P înseamnă “pas” sau “prototip”. Două lucruri diferite, în funcÅ£ie de vis. Atunci când vorbesc despre “pas” vorbesc de fapt despre un minim de planificare, prin metoda paÅŸilor mici ÅŸi, îmi place mie să spun (iar participanÅ£ii mă Å£in întotdeauna pentru asta), “ridicol de mici”. Este o întreagă ÅŸtiinţă a paÅŸilor mărunÅ£i. Studii foarte serioase, de la cele mai prestigioase institute de cercetare din lume, iar participanÅ£ii sunt fascinaÅ£i să înveÅ£e despre ele, iar apoi să aplice în viaÅ£a lor.

Ai cunoscut oameni care viseaza frumos dar doar atat? Ce le lipseste?

​

Da, am cunoscut. Åži cred că ÅŸi tu ai cunoscut. Åži oricare dintre noi am cunoscut. Sunt foarte prezenÅ£i în jurul nostru. Acei oameni care fac planuri în minte ÅŸi castele de nisip în aer. Care au mereu o idee nouă sau un nou plan de afaceri în cap. Cei care doresc enorm să îÅŸi cumpere o căsuţă sau o căbănuţă sau o bărcuţă (sau orice altceva), dar nu fac niciodată nimic în direcÅ£ia dorinÅ£ei lor. Nu ÅŸtiu dacă le lipseÅŸte lor ceva sau este o mică scăpare în felul în care funcÅ£ionează creierul nostru. 

Vezi, creierul nostru nu face foarte bine distincÅ£ia dintre realitate ÅŸi imaginaÅ£ie. Ceea ce înseamnă că el generează o anumită doză de satisfacÅ£ie personală ÅŸi atunci când realizezi obiectivul, dar ÅŸi atunci când îl “realizezi” doar în mintea ta. În momentul în care l-ai “realizat” în minte, tu nu mai ai prea multă motivaÅ£ie ca să te apuci efectiv de lucru. Pentru a depăşi această capcană generată de creierul nostru, eu le povestesc participanÅ£ilor la atelierele de Dream Management despre metoda contrastului mental creată de Gabrielle Oettingen o cercetătoare germană care lucrează mai ales în Statele Unite. 

De ce nu viseaza oamenii? De ce viseaza, cum de viseaza cei care viseaza?

​

Oamenii nu visează din multe motive. Pentru că nu au fost încurajaÅ£i să viseze atunci când erau copii sau adolescenÅ£i. Pentru că au fost descurajaÅ£i activ: “Lasă, ce-Å£i trebuie Å£ie să te faci aviator. Contabil e mai bine. O meserie sigură. Oricând va fi nevoie de contabili”. Pentru că au visat ÅŸi s-au ars, iar apoi au decis că e mai sigur să se mulÅ£umească cu ce-o fi. Pentru că au fost încurajaÅ£i să fiinÅ£eze într-o stare de dependenţă, iar pentru a realiza un vis, trebuie să îÅ£i asumi să fii managerul propriei vieÅ£i. Dintr-o mulÅ£ime de motive.

De ce visează cei care visează? Pentru că aÅŸa e dat. AÅŸa e construit creierul nostru. Noi am ajuns specia dominantă a planetei tocmai datorită acestei capacităţi. La începuturile umanităţii, oamenii au visat să nu mai rabde foame, aÅŸa că au învăţat să vâneze ÅŸi să cultive pământul. Au visat să nu le mai fie frig, aÅŸa că au ieÅŸit din peÅŸteri ÅŸi au început să construiască locuinÅ£e călduroase. În creierul nostru există o substanţă numită dopamină, care ne dă o stare de bine. Suntem tare fericiÅ£i în prezenÅ£a ei. Dopamina se eliberează doar atunci când suntem pe punctul de a realiza un obiectiv. AÅŸa că mama natură ne-a setat bine. Nu putem fi fericiÅ£i cu adevărat decât dacă avem visuri de realizat.

Ai lucrat cu oameni importanti? Ce parere au liderii despre cursurile tale?

​

IÅ£i dau primul exemplu care îmi vine în minte: antreprenoare, firmă de contabilitate în Marea Britanie ÅŸi România. Câteva mii de clienÅ£i ÅŸi un milion de lire sterline cifra de afaceri. M-a invitat să susÅ£in ateliere de Dream Management cu toÅ£i angajaÅ£ii ei. Dorea ca oamenii ei să fie în contact cu visurile lor. Să aibă aspiraÅ£ii înalte pentru ei înÅŸiÅŸi ÅŸi pentru compania lor. Ideea ei era: “Cum pot să le cer oamenilor să viseze mult pentru compania mea, dacă ei nu visează mult pentru propria lor viaţă? Eu vreau ca oamenii care lucrează să fie fericiÅ£i ÅŸi să simtă că viaÅ£a are rost”. Ea are o mare nevoie de a-i ajuta pe cei din jur. De multe ori angajează un om pentru că vede potenÅ£ialul din el, chiar dacă CV-ul nu este cel mai potrivit. ÎÅŸi asumă riscuri pentru că vrea să îi dezvolte pe cei din jurul ei. M-a impresionat atitudinea ei. 

O să îÅ£i mărturisesc că după primul atelier în această companie eu nu am fost foarte mulÅ£umită de ceea ce ieÅŸise. Mi se părea că oamenii nu fuseseră deschiÅŸi aÅŸa cum ÅŸtiam eu că se poate întâmpla la atelierele mele. La cină, ea mi-a spus, din proprie iniÅ£iativă, fără să aduc eu vorba despre asta: “Nu îÅ£i face griji. Sunt sigură că fiecare din cei prezenÅ£i a mers acasă ÅŸi s-a gândit la ce s-a întâmplat astăzi”. M-a liniÅŸtit ea pe mine. A fost incredibil. După ateliere a dorit să îÅŸi ofere un “Dream Management Intensive Day” doar pentru ea. Atunci a pus bazele unor schimbări personale importante legate de direcÅ£ia ei în viaţă ÅŸi de viitorul afacerii. A fost o zi extraordinară, pe care o să mi-o amintesc întotdeauna, pentru că pot să văd deja rezultatele a ceea ce am lucrat atunci. 

Unii lideri sunt însă precauÅ£i ÅŸi pun o mie de întrebări înainte de a “primi” un atelier de Dream Management în compania lor. “Dar dacă visul oamenilor este să plece? Să îÅŸi deschidă propriul business?”. Eu îi înÅ£eleg, dar le spun că cei care doresc asta, or să facă asta. Însă întrebarea este ce fac în firma ta până atunci. De la momentul la care se iveÅŸte gândul plecării până la plecarea efectivă pot să treacă trei săptămâni. Sau trei ani. Dacă tu construieÅŸti o relaÅ£ie de încredere în care oamenii pot să îÅ£i împărtăşească orice aspiraÅ£ie au ÅŸi tu nu doar că nu îl împiedici, dar îi ajuÅ£i în direcÅ£ia respectivă, e o situaÅ£ie de câÅŸtig – câÅŸtig. Persoana respectivă îÅ£i fa fi recunoscătoare, iar tu ÅŸtii exact la ce poÅ£i să te aÅŸtepÅ£i. 

Cum ai defini succesul din perspectiva visatului? Ce inseamna, cum trebuie sa fie, dupa ce semne recunoastem un om care a dobandit perfectiunea in managementul visului? Ai cunoscut vreunul?

​

Unii oameni parcă au un obicei din a-ÅŸi realiza orice vis. Parcă au fost ursiÅ£i de ursitoare de când erau mici. Studiind oamenii care au acest obicei interesant, cercetătorii ÅŸi-au dat seama că ei au un set de abilităţi specifice. Descriu aceste abilităţi în cartea mea “Managementul Visurilor” care urmează să fie lansată la târgul Gaudeamus din noiembrie. În primul rând îÅŸi dezvoltă necontenit conÅŸtiinÅ£a de sine. Se cunosc foarte bine pe ei înÅŸiÅŸi, fiind conÅŸtienÅ£i că ei sunt instrumentul cel mai important pe care îl au la dispoziÅ£ie pentru a-ÅŸi realiza visul. Apoi, aceÅŸti oameni comunică într-un anume fel despre visul lor. Învaţă să ceară ajutor de la persoanele potrivite, în momentele potrivite. Nu e o milogeală, e un mod de a cere ajutor astfel încât cel care îl oferă se simte împlinit ÅŸi chiar onorat să îl ofere. În fine, au un mod propriu, eficient, de a aborda problemele din calea visului lor ÅŸi de a se menÅ£ine motivaÅ£i pe ei înÅŸiÅŸi ÅŸi, dacă e necesar, pe cei care îi ajută.

​

Ce probleme/dificultati au oamenii de obicei cand vine vorba de visat?

​

De multe ori oamenii vin la ateliere ÅŸi spun: “Nici nu ÅŸtiu de ce am venit. Eu nu am nici un vis. Nu sunt genul”. E un fel de blocaj iniÅ£ial. Un fel de timiditate. ViaÅ£a e pe un făgaÅŸ al ei, eu o trăiesc aÅŸa cum s-a “rânduit” ea ÅŸi treaba asta cu visurile e un mic mister stânjenitor. O altă dificultate e cea de a face acel pas mic, ridicol de mic, despre care aminteam un pic mai sus. De fapt, nu de a-l face. De a-l identifica. Pentru că o dată ce ÅŸtii care este, el aproape că se face de la sine. Dar oamenii nu îÅŸi dau voie să se gândească la paÅŸi “ridicol de mici”, pentru că suntem învăţaÅ£i să vrem mult ÅŸi dintr-odată. Eu le explic participanÅ£ilor că acel pas mic nu e menit să ne aducă luna de pe cer, să ne realizeze visul. El e menit să facă un lucru care uneori e chiar mai important decât atât. Åži anume, să ne scoată din interÅ£ie. O dată ce ai ieÅŸit din inerÅ£ie, lucrurile se antamează, se generează o energie de care uneori aproape că nu mai poÅ£i scăpa. Åži nu se mai pune problema “cum naiba să fac?”, ci mai degrabă “ce fain e că lucrurile merg de la sine”. Dar tu nu ai acces la acea energie care face ca lucrurile să meargă de la sine, până nu faci acel pas mic. Le povestesc mereu participanÅ£ilor de o doamnă care a venit la un atelier la Cluj ÅŸi care îÅŸi dorea foarte mult să îÅŸi revină în forma fizică. Mi-a spus că pasul cel mai mic pentru ea ar fi ca în fiecare seară să facă 20 de abdomene. Eu sunt în formă fizică destul de ok-ish, aÅŸa cumva, dar 20 de abdomene făcute bine sunt… de treabă. Am rugat-o să facă atunci pe loc, nu 20, ci doar 10. Aveam o mochetă frumoasă în sală ÅŸi mi-am permis să o rog asta. A făcut 5 cu chiu cu vai. S-a ridicat de pe podea cu o lacrimă în colÅ£ul ochiului ÅŸi a admis că în acest caz pasul ei cel mai mic e de două. Să înceapă cu două abdomene. Îmi întreb participanÅ£ii: “Pentru tine care e echivalentul a două abdomene?”. Åži fac asta datorită unei formaÅ£iuni tare faine din creierul nostru, corpul amigdalian, care e sediul fricii. Inclusiv acea temere care ne împiedică să ieÅŸim din zona de confort. E o întreagă ÅŸtiinţă, dar despre asta, poate altădată.

​

​

Este un talent? Oamenii se nasc cu acest talent sau crezi ca il pot educa? Ai cunoscut exemple (de oameni care s-au nascut cu darul visarii si/sau invers: de oameni care au reusit sa il dezvolte)?

​

Da, cred că într-o oarecare măsura e ÅŸi o chestie temperamentală. Unii dintre noi ne naÅŸtem mai curioÅŸi din fire, mai îndrăzneÅ£i, mai asertivi, cu mai multă dopamină în creier. Dopamina e extrem de importantă în acest proces. Atunci când realizăm obiectivele stabilite, în creier se eliberează această substanţă care ne creează o senzaÅ£ie tare plăcută. Atât de plăcută încât continuăm să o căutăm din nou ÅŸi din nou, stabilindu-ne obiective tot mai înalte. Într-un fel, dopamina este micul secret al progresului speciei umane. Dar nu e doar temperament ÅŸi talent înnăscut. Capacitatea de a formula ÅŸi gestiona aspiraÅ£ii înalte pentru viaÅ£a personală se poate educa în mare măsură. Nu o spun eu, sunt studii ÅŸtiinÅ£ifice care arată clar ce trebuie să facem dacă vrem să cultivăm această capacitate. De aceea, unul dintre obiectivele mele pe viitor este să aduc asta în ÅŸcoli. MulÅ£i elevi nu ÅŸtiu să îÅŸi formuleze aspiraÅ£ii personale, ceea ce duce la dezinteres pentru ÅŸcoală, pentru alegerea unei profesii ÅŸi chiar pentru viaÅ£a în sine. Îmi doresc foarte mult să încep un proiect prin care să formez profesori în metoda Dream Management, pentru ca ei să o utilizeze apoi la clasă. Un vis al meu ar fi ca în România să existe în fiecare clasă un fel de panou cu numele ÅŸi visul fiecărui elev, iar învăţarea să fie apoi conectată cu acel vis. Nu există o forţă motivaÅ£ională mai puternică decât cea pe care ne-o dau visurile noastre! Oamenii pot să facă lucruri absolut uimitoare atunci când au un vis în care ei cred cu adevărat. Åži atunci mă gândesc: nu e păcat să irosim această forţă motivaÅ£ională? Nu e păcat să nu o stimulăm pentru a genera entuziasm în noile generaÅ£ii ÅŸi chiar în noi înÅŸine? Cum ar putea arăta viaÅ£a noastră, societatea noastră, Å£ara noastră dacă fiecare dintre noi ar avea un vis în care ar crede cu adevărat ÅŸi pentru care ar da tot ce are mai bun ca să îl realizeze? Oare cum ar fi?

bottom of page